Măsura pe care o va lua China împotriva companiilor americane care vând armament Taiwanului

Publicat: 12 07. 2019, 20:08
Actualizat: 30 03. 2020, 01:47

Autorităţile chineze susţin că au luat această decizie deoarece tranzacţia respectivă reprezintă o ameninţare la adresa suveranităţii şi siguranţei naţionale a Chinei.

Decizia a fost luată în contextul în care Departamentul american de Stat a anunţat luni că a aprobat vânzarea către Taiwan a 108 tancuri M1A2T Abrams, 250 rachete Stinger şi echipamente auxiliare, în valoare de 2,2 miliarde de dolari.

Cu toate că Washingtonul a anunţat că vânzarea nu va afecta echilibrul militar din regiune, Beijingul a cerut revocarea tranzacţiei dintre cele două ţări.

Anunţul de vineri al Chinei vine şi în contextul în care preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a aflat într-o vizită la New York.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a declarat că vânzarea de arme americane către Taiwan constituie „o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale şi a normelor de bază care guvernează relaţiile internaţionale”. „Pentru protejarea intereselor sale naţionale, China va impune sancţiuni împotriva companiilor din Statele Unite implicate în această vânzare către Taiwan”, a spus el.

Departamentul american de Stat a refuzat să comenteze anunţul. Reuters notează că nu este clar dacă decizia Beijingului în acest sens va avea vreun impact, întrucât companiilor americane din domeniul producerii de armament le-a fost interzis să semneze contracte cu China încă din 1989, când a avut loc masacrul din Piaţa Tiananmen.