- Home
- Externe
- ROMA, (13.06.2023, 18:34)
- Mihai Draghici
Măsuri speciale de securitate la funeraliile lui Silvio Berlusconi, programate miercuri
Autorităţile italiene au aplicat măsuri speciale de securitate pentru funeraliile fostului prim-ministru Silvio Berlusconi, programate miercuri la Domul din Milano, informează cotidianul Corriere della Sera.

Serviciile de securitate italiene vor verifica toate persoanele care intră în Piaţa Domului, în centrul oraşului Milano, în contextul în care sunt aşteptaţi zeci de oficiali italieni şi din străinătate.
Miercuri, în Italia va fi zi de doliu naţional, iar steagurile vor fi în bernă la sediile tuturor instituţiilor centrale. Sesiunile de vot ale Camerei Deputaţilor şi Senatului italian au fost suspendate timp de şapte zile, conform publicaţiei Il Sole 24 Ore.
Steagurile vor fi în bernă miercuri şi la sediul Parlamentului European, a declarat preşedintele instituţiei, Roberta Metsola. "Silvio Berlusconi era un luptător care a fondat şi a condus forţele de centru-dreapta din Italia. Tată, antreprenor, eurodeputat, prim-ministru şi senator, a fost protagonist al vieţii politice câteva generaţii, a contribuit la etape cruciale ale istoriei europene şi italiene", a afirmat Metsola.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Am propus un sistem de securitate aplicat în cazul concertelor cu aproximativ 20.000 de spectatori", a declarat comisarul pentru Siguranţă Publică al oraşului Milano, Marco Granelli.
La funeraliile programate miercuri va fi prezent inclusiv preşedintele Italiei, Sergio Mattarella. De asemenea, vor fi prezenţi premierul Giorgia Meloni şi ceilalţi membri ai Guvernului de coaliţie, precum şi numeroşi membri ai Parlamentului şi oficiali locali.
Senatorul Silvio Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, fost prim-ministru şi antreprenor, a decedat luni dimineaţă la Spitalul San Raffaele din Milano, la vârsta de 86 de ani. Starea liderului politic italian, care suferea de leucemie, se agravase în ultimele zile.
"Sunt îndoliat de pierderea unui protagonist al vieţii politice italiene, care a exercitat responsabilităţi publice printr-un temperament energic", a transmis Papa Francisc luni. "Sanctitatea Sa îi cere lui Dumnezeu să îi ofere pacea eternă şi să îi consoleze pe cei care îi deplâng dispariţia", a transmis Vaticanul.
"Silvio Berlusconi era în primul rând un luptător", a declarat, la rândul său, luni, premierul Italiei, Giorgia Meloni.
Sicriul cu trupul lui Silvio Berlusconi a fost transferat de luni la reşedinţa San Martino din Arcore (Monza), la periferia oraşului Milano. O sală pentru omagii a fost deschisă marţi dimineaţă la sediul Grupului Mediaset, în Cologno Monzese.
"Silvio Berlusconi a fost un lider energic. Laura şi cu mine am avut şansa de a petrece mult timp cu el în cursul mandatului de preşedinte. Cu Silvio nu a fost niciodată vreun moment tensionat. A consolidat prietenia între Italia şi Statele Unite şi îi suntem recunoscători pentru angajamentul faţă de importanta noastră alianţă. Transmitem condoleanţe familiei Berlusconi şi poporului italian", a declarat fostul preşedinte american George W. Bush.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului