„Măsuri suplimentare pentru depistarea persoanelor bolnave de Ebola vor fi introduse iniţial în aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick, precum şi în terminalul feroviar Eurostar”, a comunicat Guvernul britanic, potrivit unui comunicat.
Măsurile de verificare în aeroporturi se vor aplica pasagerilor care vin din Liberia, Sierra Leone şi Guineea.
Ei vor fi interogaţi cu privire la călătoriile lor recente, persoanele cu care au intrat în contact şi destinaţia finală a călătoriei lor.
Aceste măsuri ar putea să prevadă şi un control medical, realizat de personalul medical, ci nu de poliţia de frontieră.
Pasagerii vor primi, de asemenea, sfaturi cu privire la măsurile pe care le pot lua dacă vor observa simptome asemănătoare celor ale virusului Ebola, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic.
Febra hemoragică Ebola s-a soldat în total cu 3.865 de morţi în Africa de Vest din 8.033 de cazuri înregistrate în cinci ţări (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit unui nou bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).