Mateusz Morawiecki: Polonia va primi în anul 2022 primele sisteme Patriot achiziţionate din Statele Unite
”Primele sisteme Patriot vor ajunge în Polonia în 2022, iar următoarele în 2024”, a declarat Morawiecki.
Şeful Guvernului de la Varşovia a precizat că sistemele Patriot vor asigura securitatea spaţiului aerian al Poloniei într-o manieră ”fără precedent”.
”Este o dovadă a strânsei noastre solidarităţi cu SUA şi a încrederii pe care o au SUA în Polonia, precum şi o confirmare că Polonia este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Statelor Unite”, a adăugat premierul polonez.
Moraviecki a mai spus că acordul privind achiziţionarea de sisteme Patriot, care urmează să fie semnat oficial miercuri, a fost foarte negociat foarte bine.
Săptămâna trecută, Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al Apărării, a anunţat că Polonia şi SUA au semnat un acord referitor la investiţiile compensatorii din cadrul contractului de achiziţionare de către Varşovia a unor sisteme americane de apărare antirachetă Patriot, ultima etapă înainte de încheierea propriu-zisă a contractului, prevăzută pentru miercuri, 28 martie.