McCain îl devansează pe Obama în două state importante

Aspirantul republican la Casa Albă, John McCain, îl devansează pe Barack Obama, candidat la învestitura democrată, în două state americane importante, potrivit unui sondaj publicat de Universitatea Quinnipiac .

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului McCain îl devansează pe Obama în două state importante

McCain îl devansează pe Obama în două state importante (Imagine: Mediafax Foto)

McCain îl devansează pe senatorul de Illinois în Florida (45 la sută, faţă de 41 la sută) şi în Ohio (44 de procente, faţă de 40). În schimb, Obama îl devansează pe senatorul de Arizona în Pennsylvania (46 la sută faţă de 40 la sută).

Cele trei state sunt considerate cruciale pentru câştigarea cursei pentru Casa Albă.

Potrivit sondajului, Hillary Clinton l-ar învinge pe McCain în aceste trei state. Fosta Primă Doamnă îl devansează pe republican cu şapte puncte în Florida şi Ohio (48 la sută faţă de 41 la sută în fiecare în ambele cazuri) şi cu 13 puncte în Pennsylvania (50 la sută, faţă de 37 la sută).

Unul dintre argumentele echipei de campanie a lui Clinton în faţa "superdelegaţilor" democraţi este că senatoarul de New York are mai multe şanse să îl învingă pe candidatul republican în noiembrie.

Sondajul a fost realizat în perioada 13 - 20 mai, pe un eşantion de 1.419 persoane din Florida (cu o marjă de eroare de plus/minus 2,6 la sută), 1.244 persoane din Ohio (marjă de eroare de 2,8 la sută) şi 1.677 persoane din Pennsylvania (marjă de eroare de 2,4 la sută).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici