Directorul OMS a prezis criza noului coronavirus: „Lumea ar fi trebuit să asculte”
Săptămânal, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, participă la conferinţe de presă ce au loc la Geneva, iar acesta a declarat că el împreună cu oficialii săi au tras un semnal de alarmă în privinţa virusului încă din luna ianuarie, evidenţiând faptul că autorităţile din restul statelor nu sunt obligate să urmeze recomandările OMS, relatează SBS.
„Lumea ar fi trebuit să asculte cu atenţie OMS, căci urgenţa mondială s-a declanşat la 30 ianuarie. Noi am sfătuit întreaga lume să pună în aplicare o abordare globală a sănătăţii publice. Am spus să depistăm cazurile, să testăm, să izolăm şi să căutăm contactele. Ţările care au urmat recomandările sunt într-o poziţie mai bună decât altele. Este un fapt.”, a spus directorul general OMS.
A doua temă de discuţie, pe care a susţinut-o directorul general al OMS a fost legată de situaţia pandemiei la nivel global, iar acesta avertizează că este departe de a fi terminată.
„OMS continuă să fie îngrijorată cu privire la creşterea numărului de cazuri în Africa, Europa de Est, America latină şi unele ţări din Asia. Ca în toate regiunile, cazurile de infectare şi decesele nu sunt raportate în ţări din aceste regiuni din cauza testării scăzute”, a mai precizat directorul OMS.
Directorul general a fost ţinta criticilor în această perioadă, iar americanii i-au cerut demisia şefului OMS. În cele din urmă acesta a repins săptămâna trecută apelurile la demisia sa şi a declarat, în urma conferinţei, că recomandările oferite de OMS sunt bazate pe studii ştiinţifice, dovezi şi că fiecare ţară este liberă să le aplice sau nu.