Incendiul, care s-a declanşat din motive necunoscute sâmbătă dimineaţa, într-un sat din nordul golfului, a fost controlat duminică, a anunţat serviciul de presă al pompierilor.
Luni, forţele au rămas în zonă pentru a stinge ultimele focare, a precizat serviciul de presă.
Toată pădurea de palmieri, care se întinde pe o suprafaţă de cinci hectare, a fost afectată. „Este o catastrofă pentru un biotop rar şi secular, o zonă în principiu protejată”, a declarat Kaloust Paragamian, responsabil în Creta al organizaţiei neguvernamentale WWF (Fondul Mondial pentru Natură).
În aşteptarea concluziilor anchetei cu privire la originea incendiului, el a ridicat problema absenţei protejării reale a zonei, o oază de verdeaţă traversată de râul Milopotamos la marginea unei plaje cu nisip fin, „supraexploatată turistic”.
„Din fericire, 70 la sută dintre palmieri sunt încă vii, dacă nu va fi nicio intervenţie nefericită, vor înverzi în 20-30 de ani”, a adăugat el.
Ministrul Mediului a explicat într-un comunicat difuzat luni că specia afectată, palmier Theophrasti, „se înmulţeşte uşor, ceea ce va ajuta în mod semnificativ” la restaurarea zonei.
Subliniind „enorma valoare ecologică, estetică şi turistică a acestui ecosistem”, Ministerul Mediului a promis „să ia toate măsurile necesare” în acest scop.
Situată în nord-vestul Cretei, în apropiere de mănăstirea istorică Preveli, pădurea de palmieri şi plaja acesteia a fost preferată de călători în anii ’60, înainte de a deveni una dintre zonele turistice cel mai bine cotate ale Cretei.