Medicii est-europeni ar putea pleca masiv spre Occident din cauza măsurilor de austeritate
Medicii din statele est-europene ar putea pleca masiv spre Occident, din cauza scăderii veniturilor ca urmare a măsurilor de austeritate, tendinţă care coincide cu intenţia statelor dezvoltate de atragere a muncitorilor calificaţi.
Medicii est-europeni ar putea pleca masiv spre Occident din cauza măsurilor de austeritate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
După ani în care a lucrat ore suplimentare cu un salariu foarte mic, medicul ceh Petr Klimak ameninţă că va demisiona şi se va alătura exodului spre Europa Occidentală.
În condiţiile în care are salariul mai mic decât al unui tâmplar sau instalator şi pe fondul măsurilor de austeritate, Klimak şi mii de alţi medici din statele estice membre UE se gândesc să lucreze în străinătate.
Chiar dacă sistemele medicale din statele est-europene s-au îmbunătăţit după căderea comunismului în 1989, condiţiile de lucru şi nivelul salarizării nu se compară cu cele din Germania şi Marea Britanie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
-
Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
Weekend agitat din punct de vedere seismic în România.Cinci cutremure s-au produs începând de vineri
În prezent, din ce în ce mai mulţi medici pleacă din ţările europene, astfel că multe spitale ar putea fi închise, iar încrederea în guvernele statelor respective ar putea scădea, din cauza reducerilor bugetare.
În contextul în care noul Guvern de centru-dreapta din Cehia continuă măsurile de austeritate în sistemul medical, Klimak şi alţi medici cred că nu au nicio şansă să aibă venituri mai mari. El a declarat că, împreună cu alţi 3.500 de medici - mai mult de o cincime dintre medicii cehi - vor pleca până la sfârşitul anului dacă salariile nu vor creşte.
Situaţia este similară şi în alte state central şi est-europene care sunt membre ale UE, iar tendinţa coincide cu dorinţa statelor dezvoltate de a atrage forţă de lucru calificată.
Analiştii cred că nu există riscul prăbuşirii sistemelor medicale pe termen scurt, însă partidele de guvernământ din statele respective ar putea fi afectate din cauza exodului medicilor şi închiderii spitalelor.
Sistemul medical din Cehia s-a îmbunătăţit simţitor după căderea comunismului în urmă cu 20 de ani, iar specialiştii cehi cred că îi depăşesc pe cei din Portugalia şi Spania, fiind la fel de buni ca medicii din Marea Britanie şi Italia, conform unui studiu al institutului Health Consumer Powerhouse.
Însă din cauza salariilor mici, sute de medici cehi deja au plecat în Marea Britanie şi Germania, unde pot avea salarii de 4.000 de euro ca debutanţi. Guvernul Petr Necas intenţionează să reducă fondurile acordate sectorului de stat cu zece la sută, plan care a condus la demonstraţii masive.
În Letonia, şeful asociaţiei naţionale a medicilor a dezvăluit că zeci de medici părăsesc ţara în fiecare lună, iar în Estonia peste 100 de medici s-au mutat în Suedia, Finlanda, Marea Britanie şi Germania.
În România, salariile bugetarilor au fost reduse cu 25 la sută, notează Reuters. "Începând din 2007, aproximativ 3.000 de medici şi 8.000 de asistenţi au plecat în alte ţări din cauza salariilor mici şi condiţiilor de lucru", afirmă Marius Petcu, liderul sindicatului Sanitas.
"Dacă această tendinţă continuă, este posibil ca, până la sfârşitul anului, România să intre în imposibilitatea de a acorda servicii medicale publice", precizează Petcu.
Luna trecută, Institutul medical din Germania a elaborat un studiu care arată că spitalele germane au nevoie de 5.500 de medici, iar numărul posturilor disponibile ar putea ajunge la 37.000 până în 2019.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO