Medvedev a precizat că numai 30 la sută din programul guvernamental anticriză, întocmit în octombrie, a fost îndeplinit.
"Trebuie să recunoaştem că măsurile planificate sunt îndeplinite, în momentul de faţă, într-un ritm mai lent decât cel aşteptat şi, mult mai important, mai lent decât o cere situaţia din prezent", a declarat Medvedev.
Potrivit Financial Times, cei mai mulţi ruşi au crezut că Medvedev va fi subordonat lui Vladimir Putin, care l-a nominalizat, înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut, drept succesor al său.
Deşi mai multe încercări ale lui Medvedev de a întreprinde politici independente au fost împiedicate, analiştii au observat o nouă hotărâre din partea preşedintelui.
Într-o serie de comentarii făcute luna trecută, care au fost percepute ca un semnal la adresa premierului Vladimir Putin, Medvedev a precizat: "răspunderea finală pentru ce se întâmplă în ţară şi pentru cele mai importante decizii îmi aparţine şi nu aş putea să împart această răspundere cu nimeni".