Medvedev ameninţă funcţionarii că îi va trimite să stingă incendiile în lipsa unor măsuri adecvate

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, i-a ameninţat miercuri pe funcţionari că va trebui să stingă ei înşişi incendiile dacă nu vor fi luate măsuri adecvate pentru a se evita repetarea incendiilor care au devastat peste un milion de hectare vara trecută în Rusia, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Este responsabilitatea directă a Guvernului. Prin urmare, consideraţi că este un ultim avertisment!", a declarat el, cu un aer răzbunător, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă.

"Dacă nu veţi reuşi, veţi merge cu toţii să stingenţi incendiile, la fel ca membrii guvernului din regiunea Moscova şi din celelalte regiuni ale Rusiei", a ameninţat el.

Medvedev a reacţionat la un raport al mai multor membri ai Guvernului care afirmă că principalele măsuri pentru evitarea incendiilor, în special inundarea zonelor bogate în turbă, ar fi fost puse în aplicare în mai, ceea ce preşedintele rus a considerat ca fiind tardiv.

Partea occidentală a Rusiei s-a confruntat în vara lui 2010 cu o caniculă fără precedent şi incendii de pădure care au devastat peste un milion de hectare din ţară, distrugând sate întregi şi provocând moartea a 60 de persoane.

Incendiile au condus la emanarea unui fum toxic şi fetid care s-a răspândit în mai multe oraşe din ţară, în special în capitala Moscova.

Miercuri, potrivit site-ului de Internet al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, 234 de focare erau active în Rusia, pe o suprafaţă de 2.685 de hectare, în special în Siberia, în apropiere de lacul Baikal, şi în republica Tuva.

Spre deosebire de mentorul său, premierului Vladimir Putin, căruia i-a succedat la preşedinţie în 2008, Dmitri Medvedev face rareori declaraţii dure.

În timpul verii lui 2010, Putin a criticat vehement acţiunea autorităţilor federale şi regionale în lupta împotriva incendiilor şi le-a ordonat liderilor regionali să meargă ei înşişi pe teren.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici