Medvedev nu intenţionează să demită Guvernul condus de Putin – VIDEO

Publicat: 21 09. 2009, 16:28
Actualizat: 06 11. 2012, 09:29

„Pur şi simplu, nu am această intenţie deoarece mă simt confortabil lucrând cu acest Guvern şi cu Vladimir Putin. Prin urmare, dacă dovada atribuţiilor prezidenţiale constă în dorinţa de a schimba Guvernul, precum au procedat frecvent în anii’ 90 anumiţi colegi ai mei, când Cabinetele se schimbau la un interval de şase luni, şi dacă ar trebui considerat ca un semn al autorităţii şi al democraţiei, atunci aceasta nu este alegerea mea. (…) De altfel, în ţara noastră totul este atât de birocratizat încât nimeni nu poate să ridice un deget înainte ca eu să semnez o hârtie, indiferent ce crede despre atribuţiile unei persoane sau ale alteia. Cât despre cei care poartă ochelari de cal, lăsaţi-i să o facă. Nu sunt surprins că oamenii rămân uneori blocaţi în propriile stereotipuri”, a precizat preşedintele rus.

Potrivit lui Medvedev, preşedintele Rusiei „este singura persoană însărcinată cu politica externă”.

„(…)Consider că acest lucru poate fi văzut cu ochiul liber întrucât îmi petrec tot timpul făcând vizite. În mod normal, toate directivele, toate decizile sunt luate de către preşedinte. Toate deciziile, care ar trebui discutate, sunt luate de Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, dar trebuie semnate de preşedinte”, a precizat el.

În privinţa Guvernului, „Guvernul ţării noastre (Rusia), spre deosebire de cel al Statelor Unite, este o autoritate executivă întru totul dezvoltată. Să ne uităm la Constituţia Franţei unde există un preşedinte, dar şi un premier la rândul său cu atribuţii importante. Acest lucru nu surprinde pe nimeni”, a afirmat Medvedev.