Prima pagină » Știri externe » UCM: Poate discursul anti-maghiar al lui Băsescu se schimbă dacă secuii îl spirijină

UCM: Poate discursul anti-maghiar al lui Băsescu se schimbă dacă secuii îl spirijină

Conducerea Uniunii Civice Maghiare – Scaunul Sfântu Gheorghe îşi exprimă speranţa că discursul anti-maghiar al lui Traian Băsescu se va schimba dacă Secuimea îl va sprijini la referendum, dar susţine că nu Băsescu i-a dezbinat pe maghiari, ci UDMR.
10 mai 2007, 12:35, Știri externe

„Nu consider că Traian Băsescu a fost cel care a dezbinat comunitatea maghiară, deschizând un dialog şi cu opoziţia maghiară, cu UCM, ci UDMR este responsabilă de acest lucru. Dacă noi am fi fost mulţumiţi de politica UDMR, nu s-ar fi înfiinţat Uniunea Civică Maghiară”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Gazda Zoltan, preşedintele UCM – Scaunul Sfântu Gheorghe, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit aceleiaşi surse, în Secuime majoritatea maghiarilor sunt nemulţumiţi de activitatea şi politica UDMR, deoarece liderii Uniunii nu au promovat eficient problema autonomiei teritoriale sau alte forme ale autonomiei, ci au ţinut cont doar de propriile lor interese.

De asemenea, Gazda a spus că Traian Băsescu a avut, în ultimii ani, o retorică anti-maghiară, dar şi-a manifestat speranţa că aceasta se va schimba dacă Secuimea îi va acorda un vot de încredere la referendumul din 19 mai.

„Dacă şi acum, ca şi în 2004, comunitatea maghiară îl va sprijini pe Traian Băsescu şi va vota în favoarea lui la referendum, sper că retorica lui anti-maghiară va fi mai moderată. Şi la mitingul de la Cluj-Napoca Traian Băsescu a avut, din păcate, o astfel de retorică”, a mai spus liderul local al UCM.

Cu toate acestea, UCM îl sprijină pe Traian Băsescu la referendumul din 19 mai, fiind de părere că nu există un candidat mai bun pentru funcţia de şef al statului. „Pe cine se doreşte să ajungă la putere? Adrian Năstase, Gigi Becali, Vadim Tudor, Mircea Geoană sau Marko Bela? La ora actuală Băsescu este cel mai bun candidat dacă ar fi alegeri anticipate prezidenţiale”, a spus Gazda.