Natura nu încetează să ne uimescă, mai ales când vine vorba de capacităţile anumitor specii de a se regenera. Un exemplu recent vine din Japonia, unde oamenii de ştiinţă au observat un comportament aparte al limaxului de mare Sacoglossa, scrie The Guardian.
Acest melc e capabil să se auto-decapiteze pentru ca apoi să crească un nou corp, inclusiv o inimă funcţională şi restul de organe vitale. Întregul proces, numit autotomie, durează mai puţin de o lună.
Descoperirea a fost prezentată în revista „Current Biology”, unde Sayaka Mitoh şi colegul său, Yoichi Yusa, au scris despre momentul în care studiile lor despre istoria vieţii melcilor de mare au luat o turnură bizară. Cei doi au observat un şanţ pe gâtul melcilor, aşa că au legat fire de nailon în zonele respective pentru a stimula procesul natural.
Trei dintre cei mai tineri limacşi de mare crescuţi în laborator, precum şi un exemplar sălbatic, s-au „autotomizat la nivelul gâtului”, lăsând în urmă corpul în care se aflau inima, rinichii, intestinul şi majoritatea organelor reproductive.
„Am fost surprinşi să vedem capul mişcându-se chiar după autotomie”, spune Sayaka Mitoh, de la Universitatea Naţională pentru Femei din Nara.
După separarea de cap, trupul nu a mai supravieţuit prea mult timp (perioada de descompunere variază de la câteva zile până la câteva luni). Totuşi, capetele au început să se hrănească cu alge, iar rana s-a vindecat în decurs de o zi.
Oamenii de ştiinţă cred că limacşii ar fi putut recurge la acest „truc” pentru a se elibera de un aşa-numit parazit, resimţit de organism. De asemenea, ar putea avea legătură şi cu nutriţia, întrucât această specie de melci are un sistem digestiv rudimentar. Astfel, limacşii decapitaţi obţin energie prin consumul de alge, în celulele cărora se activează procesul de fotosinteză.
„Îi numesc melci alimentaţi cu energie solară”, spune prof. Maria Byrne, biolog marin de la Universitatea din Sydney, care nu a fost implicată în cercetare. Aceasta explică procesul pe baza celulelor stem, prezente la toate nevertebratele. „Este un mecanism comun, care nu se regăseşte la animalele superioare”.
Printre animalele care îşi pot regenera părţi ale corpului se numără salamandrele, dar şi unele specii de peşti.