Prima pagină » Știri externe » Membră a familiei regale saudite, jefuită de un ceas de un milion de euro la Paris

Membră a familiei regale saudite, jefuită de un ceas de un milion de euro la Paris

O femeie care s-a prezentat drept membră a familiei regale saudite a reclamat vineri, la Paris, furtul unui ceas în valoare de un milion de euro, anunţă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de publicaţia L'Observateur.
Membră a familiei regale saudite, jefuită de un ceas de un milion de euro la Paris

Femeia a reclamat că a fost agresată în cursul nopţii de joi spre vineri în Arondismentul 2 al capitalei Franţei.

Doi indivizi i-au furat un ceas care ar valora un milion de euro şi au fugit.

Informaţiile au fost confirmate de surse judiciare citate de site-ul cotidianului Le Parisien.

Investigaţia a fost încredinţată Brigăzii pentru combaterea furturilor (BRB), un serviciu al Poliţiei din Paris.