Membrii APCE susţin acordarea dreptului de vot de la 16 ani
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) s-a pronunţat pentru scăderea la 16 ani a vârstei "majoratului electoral" în toate cele 47 de state membre ale sale, a anunţat vineri APCE, citată de AFP.
Având în vedere actuala tendinţă demografică, există temerea că îmbătrânirea populaţiei ar putea "marginaliza tinerii, concentrând dezbaterea electorală asupra unor probleme privind, mai ales, persoanele în vârstă", potrivit raportului APCE adoptat joi seara, cu 19 voturi la 7, de parlamentarii reuniţi în sesiune la Strasbourg.
"O asemenea evoluţie ar putea pune în pericol stabilitatea democraţiei, într-o perioadă în care coeziunea socială este mai necesară ca oricând", subliniază textul, pregătit de sârbul Milos Aligrudici.
El cere statelor "să studieze posibilitatea scăderii vârstei de votare la 16 ani, în toate ţările şi pentru toate tipurile de alegeri".
Documentul constată, în plus, "o creştere a absenteismului electoral în toată Europa", în special în clasa de vârstă de 18-24 de ani. Or, explică raportorul, "studiile arată că tinerii cu cât aşteaptă mai mult să participe la viaţa politică, cu atât se angajează mai puţin la vârsta adultă".
În majoritatea statelor europene, vârsta minimă pentru exercitarea dreptului de vot este de 18 ani. În 2007, Austria a devenit prima ţară care a stabilit la 16 ani vârsta "majoratului electoral", la toate alegerile, municipale, regionale şi naţionale, a subliniat APCE.
Landurile germane, un canton eleveţian şi trei dominioane ale coroanei britanice au scăzut, de asemenea, vârsta de votare la 16 ani.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului