Prima pagină » Știri externe » Washingtonul dezminte că a renunţat la scutul antirachetă

Washingtonul dezminte că a renunţat la scutul antirachetă

Statele Unite au dezminţit joi că ar fi renunţat la instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi Cehia, aşa cum scria un cotidian polonez.
Washingtonul dezminte că a renunţat la scutul antirachetă
28 aug. 2009, 09:09, Știri externe

"Aş califica aceste informaţii ca inexacte", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley. "Suntem, în continuare, în curs de reanalizare a strategiei noastre antirachetă", a precizat acesta.

Citând mai multe surse de la Washington, cotidianul polonez Gazeta Wyborcza scria că administraţia preşedintelui Barack Obama ar căuta alte soluţii decât bazele din Polonia şi Cehia pentru programul său antirachetă.

Conform cotidianului, Washingtonul ar dori să instaleze mai degrabă interceptoare de rachetă pe nave şi în bazele din Israel şi Turcia, dar şi "poate undeva în Balcani".

Administraţia preşedintelui Obama reanalizează proiectul de scut antirachetă al predecesorului său, George W. Bush, pentru contracararea ameninţărilor venind din partea unor ţări ca Iranul. Moscova îl consideră drept o ameninţare la adresa securităţii sale.