Noul preşedinte ceh, Milos Zeman, a depus jurământul

Publicat: 08 03. 2013, 13:47
Actualizat: 26 06. 2013, 20:58

Un veteran al stângii cehe şi premier în perioada 1998-2002, Zeman, în vârstă de 68 de ani, a obţinut victoria detaşat, la 26 ianuarie, în primele alegeri prezidenţiale cehe organizate prin sufragiu direct, cu 54,8% din voturile exprimate.

Adversarul său, Karel Schwarzenberg, în vârstă de 75 de ani, un aristocrat de dreapta şi actualul ministru de Externe, a obţinut 45,2% din voturile exprimate.

Fostul preşedinte Vaclav Klaus, în vârstă de 71 de ani, a participat vineri la ceremonia de învestire a succsorului său, organizată în Sala Vladislav a Castelului Praga, fosta reşedinţă regală transformată în sediul preşedinţiei, după înfiinţarea Cehoslovaciei, în 1918.

În primul discurs susţinut în calitate de preşedinte, Zeman a declarat că va acţiona în vederea „pacificării şi stabilizării scenei politice cehe”.

„Propun preşedinţia mea ca pe un teren neutru în vederea unei dezbateri a tuturor partidelor parlamentare şi altor organisme. Propun să fiu un mediator şi în niciun caz un judecător”, a subliniat el.

Un proeuropean, spre deosebire de predecesorul său care a fost un eurosceptic, Zeman a profitat de ocazie pentru a critica fenomene negative ce afectează societatea, ca de exemplu o amplificare a extremei drepte şi corupţiei.

Cunoscut pentru rezervele faţă de jurnalişti, el a formulat, în aplauzele celor din sală, critici dure la adresa unei „mari părţi a presei”, care se pretează, în opinia sa, la „manipularea opiniei publice”.

Un economist de profesie, Zeman atinge un punct culminant al carierei sale politice, după ce a ocupat funcţii ca cea de preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului (1996-1998) şi premier (1998-2002), pe când era preşedintele Partidului Social-Democrat (CSSD).

Celebru pentru un vocabular dur, cu accente populiste, el a obţinut victoria în alegerile prezidenţiale cu sprijinul electoratului de stânga şi din provincie, care l-a susţinut puternic.