Programul nuclear controversat iranian este în centrul unei dispute între China şi Occident, Beijingul nedorind sancţiuni împotriva Teheranului, aliatul său.
Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) vor să îşi sporească sancţiunile împotriva Iranului, atacând industria petrolieră a ţării, prin intermediul unui embargo gradual fără precedent, şi banca sa centrală.
Şeful inspectorilor AIEA a afirmat miercuri că mai „rămâne multă muncă de făcut” cu Iranul pe tema programului său nuclear controversat, la întoarcerea dintr-o vizită de trei zile, calificată totuşi drept pozitivă.
China a devenit primul partener comercial al Iranului, care este al treilea furnizor de petrol al său. Beijingul, care a semnat recent numeroase acorduri în domeniul hidrocarburilor în această ţară, s-a opus adeseori sancţiunilor împotriva Teheranului, la fel ca şi Moscova.
În pofida presiunilor puternice din partea Occidentului, premierul chinez Wen Jiabao a dat asigurări că ţara sa va continua să cumpere petrol iranian, la jumătatea lui ianuarie la Doha, în cadrul unui turneu în statele din Golf.