Merkel promite sprijinul său preşedinţiei franceze a UE
Cancelarul Angela Merkel a promis că va sprijini preşedinţia franceză a UE care va debuta la 1 iulie, într-un interviu acordat înaintea summitului franco-german care va avea loc luni la Straubing, în landul german Bavaria.

Merkel promite sprijinul său preşedinţiei franceze a UE (Imagine: Mediafax/AFP)
"Germania va susţine cu toate forţele sale preşedinţia franceză a UE, aşa cum Nicolas Sarkozy a sprijinit preşedinţia noastră", a declarat Merkel într-un interviu acordat cotidianului local Straubinger Tagblatt şi publicat în ediţia de luni.
Cancelarul s-a declarat "sigură" că se vor înregistra "progrese decisive" în cadrul luptei europene împotriva încălzirii globale în cursul preşedinţiei semestriale franceze care se va încheia la sfârşitul anului 2008.
"De acum până la sfârşitul anului 2008, deciziile europene privind clima care au fost adoptate în timpul preşedinţiei germane (din primul semestru din 2007) urmează să fie realizate", a subliniat Merkel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Avem nevoie de o repartizare justă a eforturilor pentru implementrarea" la nivelul UE a deciziilor privind reducerea emisiilor de dioxid carbon, a subliniat ea.
Franţa şi Germania poartă în continuare discuţii "complicate" privind viitorul normelor europene de reducere a emisiilor, dar un acord nu urmează să fie încheiat la Straubing, a precizat vineri purtătorul de cuvânt al cancelarului, Ulrich Wilhelm.
Merkel a elogiat, de asemenea, cooperarea franco-germană. "Până în prezent, am putut mereu soluţiona problemele şi am înregistrat progrese", a subliniat ea. Cancelarul german a salutat voinţa preşedintelui francez de a "prezenta un pact european privind imigraţia" în timpul preşedinţiei franceze a UE.
Cei doi lideri vor discuta, la Straubing, despre încălzirea globală, energie şi apărare şi vor examina împreună o parte din pritorităţile preşedinţiei semestriale a UE asigurate de Paris.
Alături de summitul bilateral informal dintre preşedintele francez şi cancelarul german, se vor reuni, de asemenea, consiliul comun de apărare şi securitate şi cel de-al noulea consiliu de miniştri franco-german începând cu anul 2003.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului