Merkel şi Macron propun reluarea discuţiilor între UE şi Vladimir Putin. „Am ajuns la limita politicii sancţiunilor”

  • Angela Merkel şi Emmanuel Macron au propus reluarea discuţiilor cu preşedintele rus
  • Summiturile UE – Putin au fost suspendate în 2014, după anexarea Crimeei
  • Joe Biden consideră China un adversar mai periculos decât Rusia
Urmărește
572 afișări
Imaginea articolului Merkel şi Macron propun reluarea discuţiilor între UE şi Vladimir Putin. „Am ajuns la limita politicii sancţiunilor”

Angela Merkel şi Emmanuel Macron vor summit cu Putin

După 7 ani de sancţiuni, UE şi Rusia se pregătesc să revină la sentimente mai bune. Angela Merkle propune reluarea summiturilor comune cu Vladimir Putin şi colaborare pe teme precum terorismul sau schimbările climatice. Imediat, Putin s-a declarat un susţinător al dialogului cu europenii.

„Am putea spune chiar că relaţia dintre Germania şi Rusia este una strategică. Să ne gândim că 4.200 de firme germane sunt prezente pe piaţa rusă, schimburile depăşesc valoarea de 50 de miliarde de dolari anual. Germania investeşte constant, în fiecare an, mai multe miliarde de euro şi este cel mai dinamic investitor strain”, explică analistul de politică externă Ştefan Popescu.

Iniţiativa a fost criticată drept periculoasă de Ucraina. Nici Polonia sau ţările baltice nu o văd cu ochi buni. Emmanuel Macron spune însă că UE nu mai are alte variante, după ce sancţiunile impuse Moscovei nu au avut niciun efect.

„Atât în cazul Belarusului cât şi al Rusiei, am ajuns la limita politicii sancţiunilor. În acest caz, declanşăm un conflict armat? Rupem complet relaţiile? Am făcut asta deja. Mergem mai departe, dar în ce direcţie?”, se întreabă preşedintele Franţei.

Reluarea discuţiilor cu Rusia vine după turneul european al lui Joe Biden, încheiat cu un summit cu Vladimir Putin. Preşedintele american a susţinut că marea provocare a democraţiilor este, în prezent, China.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici