Prima pagină » Life-Inedit » Mesaj controversat de Crăciun: Un preot afirmă că femeile îi pot provoca pe infractori

Mesaj controversat de Crăciun: Un preot afirmă că femeile îi pot provoca pe infractori

Un preot italian a provocat scandal afişând la uşa bisericii un manifest care îndeamnă femeile să reflecteze dacă nu cumva ţinuta lor vestimentară îi provoacă pe infractori, pe care l-a retras ulterior la solicitarea episcopului, scrie presa italiană joi.
Mesaj controversat de Crăciun: Un preot afirmă că femeile îi pot provoca pe infractori

Don Piero Corsi, un preot de la San Terenzo, pe coasta ligură (nord-vestul Italiei), a afişat la intrarea în biserică, în ziua de Crăciun, un manifest adresat „femeilor, care provoacă prin vestimentaţia succintă, care se îndepărtează de viaţa virtuoasă de familie, provocând instincte”, cerându-le să efectueze un examen profund de conştiinţă şi să se întrebe: „poate o căutăm?”.

Acest text a suscitat imediat proteste în parohie şi în Italia, unde bilanţul femeilor asasinate – 118 potrivit presei – a fost deosebit de grav în 2012.

Episcopul din La Spezia, Ernesto Palletti, i-a ordonat să retragă răvaşul, lucru pe care preotul l-a făcut imediat. „Conţinutul său este înşelător în privinţa sentimentului de condamnare a violenţelor faţă de femei”, a declarat episcopul, adăugând că a găsit în acesta „motivaţii inacceptabile care merg împotriva sentimentului comun a Bisericii” cu privire la aceste subiecte.