Conform Reuters, comentariile premierul ucrainean au fost făcute în cadrul unei şedinţe de cabinet.
El a spus că Ucraina are acum 14,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale în depozitele sale subterane.
Referindu-se la perioada octombrie-aprilie, când Ucraina porneşte încălzirea în locuinţe cu alimentare centralizată, el a spus: „Luând în considerare livrările aşteptate din străinătate, această cantitate este suficientă pentru sezonul de încălzire”.
Ucraina se află în faţa unei ierni periculoase, deoarece Rusia lansează rachete şi muniţii asupra infrastructurii sale de energie, apă şi încălzire. Iernile în Ucraina sunt de obicei foarte friguroase, temperaturile coborând adesea mult sub zero grade Celsius.