MESAJUL Papei Francisc către Budapesta: Zidurile construite în calea imigranţilor vor cădea
„Ştiţi foarte bine cum sfârşesc zidurile. Toate zidurile se prăbuşesc, astăzi, mâine sau după 100 de ani. Zidurile nu sunt o soluţie. Problema rămâne, însă creşte şi ura”, a declarat Papa Francisc, citat de site-ul agenţiei ANSA, la revenirea din Statele Unite.
Referindu-se la tema homosexualităţii, evitată în cursul vizitei în SUA, Papa Francisc a afirmat că funcţionarii publici au dreptul să refuze emiterea certificatelor pentru persoane de acelaşi sex chiar dacă legislaţia laică prevede astfel de uniuni civile. „Obiecţia de conştiinţă trebuie să fie introdusă în orice structură juridică, pentru că este un drept”, a subliniat şeful Bisericii Catolice.
În urmă cu câteva săptămâni, Kim Davis, un oficial municipal din statul american Kentucky, a fost arestată preventiv pentru că a refuzat, din raţiuni religioase, să emită certificat de căsătorie unui cuplu homosexual.
Francisc a condamnat cazurile de pedofilie comise de membri ai clerului, catalogându-le drept „sacrilegii”.