Mesajul PHENIANULUI pentru SUA: Să nu se gândească la o denuclearizare a Coreei de Nord atât timp cât în lume există arme nucleare

Publicat: 20 04. 2013, 13:33
Actualizat: 07 11. 2021, 15:28

Coreea de Nord a prezentat joi Statelor Unite şi Coreei de Sud o listă de condiţii pentru reluarea negocierilor, printre care figurează inclusiv anularea sancţiunilor impuse de Naţiunile Unite.

Însă Statele Unite au anunţat că aşteaptă „semnale clare” că regimul nord-coreean va renunţa la activităţile nucleare militare.

„Statele Unite nu trebuie să se gândească la o denuclearizare a Coreei de Nord atât timp cât în lume există arme nucleare”, a reacţionat sâmbătă, conform Reuters, ziarul oficial nord-coreean Rodong Sinmun.

„Pot exista negocieri între Republica Democrată Populară Coreea şi SUA pe tema dezarmării, dar nu pe tema denuclearizării”, a scris ziarul oficial.