Testare COVID-19: Donald Trump anunţă distribuirea a 150 de milioane de teste rapide pentru depistarea noului coronavirus

Publicat: 29 09. 2020, 09:50
Actualizat: 29 09. 2020, 10:33

Mulţi experţi în sănătate publică au făcut campanii de luni întregi pentru utilizarea acestor aşa-numite teste antigenice ieftine. Acestea le-ar permite oamenilor să se testeze de câteva ori pe săptămână, după cum este necesar, şi să obţină un rezultat aproape imediat.

Specialiştii susţin că este un test ultra-precis.Testele antigenice sunt în general mai puţin sensibile decât testele moleculare tradiţionale (PCR), adică nu vor detecta un anumit număr de cazuri. Dar cercetătorii explică faptul că, în ceea ce priveşte sănătatea publică, vor fi mai utile deoarece, odată cu creşterea volumului de teste, poate fi detectat un număr mai mare de cazuri în total.

„150 de milioane de teste vor fi folosite pentru a proteja cele mai vulnerabile comunităţi”, a anunţat Donald Trump, la Casa Albă.