Lovitură cu rachete în Harkov. O persoană a decedat, alte 18 sunt rănite

Publicat: 16 04. 2022, 16:21
Actualizat: 17 04. 2022, 01:19

Lovitura a avut loc sâmbătă într-o piaţă, au explicat salvatorii.

Tot sâmbătă, au apărut informaţii potrivit cărora forţele ruseşti au reluat atacurile asupra Kievului şi a vestului Ucrainei.

Comandamentul militar rus avertizase încă de vineri cu privire la reluarea atacurilor asupra capitalei Ucrainei şi a declarat că sunt vizate situri militare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a afirmat că forţele au folosit „arme cu rază lungă de acţiune de înaltă precizie lansate din aer” pentru a ţinti o fabrică de vehicule blindate din Kiev.

Acesta a fost al doilea atac în zona Kievului în ultimele două zile.

Între timp, guvernatorul regiunii Liov din vestul Ucrainei a raportat atacuri aeriene asupra zonei executate de avioane ruseşti Su-35 care au decolat din Belarus.