Luna trecută Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida. Decizia a fost urmată de o blocadă economică, precum şi de închiderea frontierelor terestre şi maritime între aceste ţări şi Qatar.
„Ministrul de Externe al Egiptului, Sameh Shiukry l-a telefonat joi pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi i-a confirmat poziţia Egiptului, a Arabiei Saudite, a Emiratelor Arabe Unite şi a Bahrainului, respectiv aceea de a respinge sprijinul Qatarului faţă de terorism şi extremism”, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Egiptului, Ahmed Abu Zeid.
Miniştrii de Externe ai celor patru ţări arabe s-au întâlnit miercuri, la Cairo pentru a discuta despre regimul sancţiunilor impuse Qatarului. Aceştia şi-au exprimat ulterior dezamăgirea faţă de răspunsul „negativ” al Guvernului de la Doha faţă de cererile lor şi au spus că boicotul va continua. Potrivit lui Abu Zeid, ministrul de Externe al Egiptului i-a comunicat omologului său rus despre deznodământul acestei întâlniri.
Shiukry şi Lavrov au discutat, de asemenea, despre ultimele evoluţii din Siria şi au convenit să se întâlnească în curând la Cairo sau la Moscova.