Mexicul intenţionează să evacueze mii de localnici şi turişti

Mexicul vrea să evacueze până la 20.000 de familii şi mii de turişti, la apropierea uraganului Jimena, trecut luni la nivelul 5, cu rafale de vânt de 250 de kilometri pe oră, şi aşteptat, în noaptea de marţi spre miercuri, pe coastele pacifice ale Mexicului, aproape de Statele Unite.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Mexicul intenţionează să evacueze mii de localnici şi turişti

Mexicul intenţionează să evacueze mii de localnici şi turişti (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Uraganul "a urcat la categoria 5 şi continuă (cursa, n.red.) în direcţia Baja California Sur", a declarat Serviciul meteorologic naţional mexican (SMN), care a măsurat, la sfârşitul după-amiezii, rafale de vânt susţinute de 250 de kilometri pe oră, ce puteau atinge chiar şi 305 kilometri pe oră.

Jimena ar urma însă să fie retrogradat la nivelul 4 din 5 câte numără scara Saffir-Simpson, înainte de a atinge coasta, apreciază SMN.

Uraganul se situa, potrivit ultimelor date ale SMN, la 475 de kilometri vest-sud-vest de o cunoscută staţiune balneară, Puerto Vallarta, pe continent, şi la 490 de kilometri de staţiunea luxoasă Los Cabos, în extremitatea sudică a peninsulei Baja California.

Ploi puternice şi rafale de vânt foarte violente au afectat, luni, sudul peninsulei Baja California, limitrofă statului american California şi separată de continent prin Golful California. Autorităţile au ridicat baraje pe străzi, pentru a limita circulaţia automobilelor în regiune.

Un Forum mondial al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), prevăzut marţi şi miercuri la Los Cabos, în extremitatea sudică a peninsulei Baja California, a fost mutat la Ciudad de Mexico, "din cauza riscului de pagube severe", au anunţat, luni dimineaţă, OCDE şi Ministerul mexican al Finanţelor.

Duminică, SMN a avertizat populaţia mexicană în legătură cu "riscurile de inundaţii în zonele joase şi alunecări de teren".

Impactul uraganului este aşteptat la aproximativ 500 de kilometri nord de Los Cabos, pe coasta pacifică a peninsulei, în micul golf La Magdalena.

Această regiune slab populată, locuitorii săi fiind în majoritate pescari, a fost afectată în octombrie 2008 de uraganul Norbert, de categoria 2, care a provocat moartea a trei persoane în nord şi pe continent, în statul mexican Sonora, şi care care a cauzat importante distrugeri materiale.

Ca o măsură de precauţie, autorităţile din Los Cabos au pregătit un plan de evacuare care ar putea viza până la 20.000 de familii.

"O atenţie specială va fi consacrată (unui număr de) peste 20.000 de familii care trăiesc în zonele apropiate de torenţii cu risc înalt", a declarat directorul local al Protecţiei civile, Francisco Cota.

O mie de turişti străini, majoritatea americani, au părăsit deja staţiunea balneară Los Cabos.

Potrivit preşedintelui asociaţiei hotelierilor din Los Cabos, Gonzalo Franyutty, aproximativ 7.000 de turişti vor pleca din Los Cabos în următoarele ore.

Securitatea civilă a plasat, duminică seară, întregul stat Baja California Sur în "alertă verde", nivelul inferior pe o scară de patru niveluri (verde, galben, portocaliu şi roşu). La acest stadiu, autorităţile difuzează mesaje publice de precauţie şi preconizează eventuale evacuări către adăposturi.

Locuitorii din La Paz, capitala statului, au început duminică, în condiţii de vânt şi ploaie, să ia măsuri de prevenire a unui impact al uraganului: cumpărarea de provizii, protejarea ferestrelor locuinţelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici