„Mi-am părăsit părinţii”. Un băiat trăieşte prin trenuri şi cheltuie 9.000 de euro pe an
La vârsta de 16 ani, a decis să plece de acasă şi să trăiască în trenuri şi, deocamdată, nu are de gând să se oprească. Este povestea lui Lasse Stolley, un adolescent german, acum în vârstă de 17 ani, care, de ceva vreme, îşi petrece zilele la clasa întâi datorită unui abonament feroviar anual nelimitat. Trece prin Europa admirând privelişti magnifice de la fereastra unui compartiment.
De când a început lunga sa călătorie, îşi împărtăşeşte gândurile şi imaginile pe blogul său „Life on the train”.
Tânărul cheltuieşte peste 9.000 de euro pe an pentru a putea avea acest stil de viaţă.
„Trăiesc în tren şi mă autointitulez
„Mi-am părăsit părinţii şi casa din Schleswig-Holstein şi am pornit în această mare aventură. Pot să fac tot ce am chef: dacă am chef să merg la mare, iau trenul spre nord dimineaţa sau iau trenul spre Alpi pentru o excursie. Nu am niciun loc în care să mă retrag. Casa mea este trenul”.