"Casa vrea să revină în Rusia pentru a rămâne acolo cu titlu permanent şi credem că acest lucru va avea loc în final, aşa cum a fost cazul în mai multe ţări", a afirmat el. Această dorinţă nu este legată de nici o dorinţă de restabilire a monarhiei în ţară, a adăugat Zakatov.
"Casa Imperială este vectorul ideii monarhice, dar ea nu încearcă să impună pe nimeni. Totuşi vrem să revenim în ţară pentru a trăi şi munci acolo, pentru a lua parte la diferite programe culturale şi de caritate, precum şi iniţiative apolitice care vizează consolidarea societăţii civile, promovarea instituţiilor juridice şi renaşterea tradiţiilor", a explicat el.
Potrivit lui Zakatov, statul trebuie să-şi exprime atitudinea faţă de această instituţie, pentru ca această întoarcere să devină realitate. "Nu trebuie ca membrii Casei Imperiale să se întoarcă în Rusia ca particulari, ci dimpotrivă, trebuie ca o întreagă instituţie istorică să fie restabilită. Statul trebuie să-şi exprime atitudinea la rândul său, printr-o declaraţie, de exemplu, potrivit căreia Casa (Romanovilor) a guvernat ţara noastră timp de peste 300 de ani, această perioadă a fost marcată de importante realizări şi ea a dat ţării personalităţi precum Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare, Alexandru al II-lea, Nicolae al II-lea şi oameni de stat remarcabili", a mai explicat Zakatov.