Michele Alliot-Marie discutase telefonic cu fostul preşedinte al Tunisiei în cursul vacanţei

Ministrul francez de Externe, Michele Alliot-Marie, a avut "o scurtă conversaţie prin telefon" cu preşedintele tunisian Ben Ali, în cursul vacanţelor petrecute la sfârşitul anului 2010 în Tunisia, anunţă cabinetul ministrului, confirmând o informaţie de pe site-ul Mediapart, relatează AFP.

Urmărește
5 afișări

"În această perioadă, Alliot-Marie a avut o convorbire cu Ben Ali, aşa cum a avut şi cu alţi şefi de stat şi miniştri de Externe", a declarat un membru al cabinetului.

"Este sarcina ministrului de Externe să aibă zilnic convorbiri telefonice sau întrevederi cu autorităţi guvernamentale străine", a declarat sursa guvernamentală.

Site-ul de informare Mediapart consideră că întreaga strategie de comunicare este pusă sub semnul întrebării, după ce ministrul declarase că nu avusese niciun contact privilegiat cu Ben Ali.

Deja fragilizată de petrecerea vacanţelor în Tunisia în plină revoluţie, Michele Alliot-Marie este acuzată că are relaţii de prietenie în Tunisia, publicaţia Le Canard Enchaine dezvăluind o tranzacţie între părinţii ei şi omul de afaceri Aziz Miled.

Opoziţia a cerut demisia ministrului de Externe, denunţând "minciuni" şi o "confuzie" care riscă să afecteze imaginea statului francez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici