Donald Trump crede că explozia din Beirut a fost „un atac”

Publicat: 05 08. 2020, 02:24
Actualizat: 15 04. 2021, 23:50

Explozia a izbucnit marţi într-un depozit portuar din capitala libaneză şi a ucis cel puţin 78 de persoane, în timp ce aproximativ 4.000 au fost rănite.

Deşi cauza exactă a exploziei nu a fost determinată şi niciun oficial libanez nu a etichetat incidentul ca fiind un atac, Trump a declarat într-o conferinţă de presă că Pentagonul consideră că a fost implicată o bombă în explozie.

„M-am întâlnit cu unii dintre marii noştri generali … par să creadă că a fost un atac, a fost un fel de bombă”, a declarat preşedintele american.