Miezul reactorului, topit parţial în cazul altor două unităţi de la centrala Fukushima
Barele de combustibil ale altor două reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost avariate substanţial, potrivit companiei Tokyo Electric Power, ceea ce complică misiunea de închidere în siguranţă a acestora, fără emisii radioactive importante, relatează Wall Street Journal, în ediţia online.
Dezvăluirea intervine după ce joi s-a descoperit că o topire similară a miezului reactorului a avut loc la unitatea numărul 1. Compania TEPCO a anunţat că miezul reactorului 1 s-a topit la 16 ore de la cutremurul urmat de tsunami, în după-amiaza zilei de 11 martie.
Vasul cilindric de oţel care conţine combustibilul nuclear "ar putea fi avariat şi ar putea scăpa apă la unităţile 2 şi 3", a declarat Junichi Matsumoto, purtătorul de cuvânt al Tepco pe probleme nucleare.
El a declarat, de asemenea, că apa pentru răcire în cele două reactoare ar putea să fie mult mai puţină, ceea ce înseamnă că există găuri pe fundul vasului.
TEPCO a constatat că în clădirea reactorului numărul 1 apa are 4,2 metri şi nu se ştie cu exactitate de unde provine aceasta, dar se crede că este puternic radioactivă. Muncitorii nu pot supraveghea situaţia din cauza radiaţiilor emise din apă, potrivit companiei.
Potrivit analizelor, miezul reactorului a stat în contact cu aerul timp de aproximativ cinci ore după cutremur. Temperatura din interiorul reactorului a ajuns la 2.800 de grade Celsius în şase ore, ceea ce a condus la topirea rapidă a barelor de combustibil.
În decurs de 16 ore, barele de combustibil s-au topit, au căzut pe fundul vasului reactorului şi au creat o gaură. În momentele respective, operaţiunea de pompare a apei în reactor era în desfăşurare. Aceasta a împiedicat un scenariu catastrofal, în care combustibilul supraîncălzit ar fi străpuns vasul şi ar fi emis importante cantităţi de radiaţii în exterior.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei