Avionul, de tip Diamond DA42, s-a prăbuşit la aproximativ cinci kilometri sud de Aeroportul din Dubai.
Cele patru persoane aflate la bord – trei britanici şi un sud-african – au murit în accident, a transmis Autoritatea aeronautică, potrivit site-ului KhaleejTimes.com.
„Avionul de mici dimensiuni, de tip Diamond, aparţinând companiei Honeywell, avea la bord patru persoane. Aparatul s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni”, a precizat Autoritatea aeronautică.
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite cercetează circumstanţele producerii accidentului.