Mihai Ghimpu: Noua Constituţie a R. Moldova va elimina prevederile referitoare la limbă

Publicat: 16 03. 2010, 10:56
Actualizat: 06 11. 2012, 09:48

Decizia Alianţei pentru Integrarea Europeană de a modifica Legea fundamentală în cadrul unui referendum este considerată ca fiind singura soluţie de a evita crizele politice şi a pune capăt crizei sociale.

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că este încrezător în succesul referendumului deoarece „sondajele de la începutul anului au arătat dorinţa cetăţenilor de a evita alegerile anticipate„. Potrivit acestuia, criza socială este una din cele mai „grave” probleme cu care R. Moldova se confruntă în ultimii 20 de ani, cauzate de o lacună constituţională.

Ghimpu a subliniat că din noua Constituţie vor fi eliminate prevederile privind limba, ca urmare a recomandărilor făcute de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. „Noi avem declaraţia de independenţă care nu se modifică (în care) au fost stipulate clar revenirea la grafia latină şi la limba română. Deşi cred că ceilalţi membri ai Alianţei au viziuni similare, acesta este punctul meu de vedere”, a afirmat Ghimpu.

În privinţa raioanelor, Ghimpu este de părere că oamenii sunt prea „conservatori” şi s-au obişnuit cu această formă de unitate administrativ-teritorială. „Indiferent de denumire, este important ca orice unitate teritorială să aibă posibilităţi de autogestionare economică. Noua Constituţie nu va viza problema raioanelor”, a precizat preşedintele interimar.

De asemenea, proiectul Constituţiei moldovene prevede demilitarizarea Procuraturii şi integrarea în Uniunea Europeană.