Mihail Saakaşvili, învestit pentru cel de-al doilea mandat în fruntea Georgiei
Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a depus, duminică, jurământul de învestitură pentru cel de-al doilea mandat de cinci ani în fruntea statului, în cursul unei ceremonii impozante organizate în faţa Parlamentului din Tbilisi.

Mihail Saakaşvili, învestit pentru cel de-al doilea mandat în fruntea Georgiei
"Mă angajez în faţa naţiunii şi a lui Dumnezeu să protejez Constituţia georgiană", a declarat Saakaşvili, după ce preşedintele interimar Nino Burdjanadze l-a felicitat pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale din 5 ianuaruie.
După depunerea jurământului, Saakaşvili a rostit un discurs în faţa celor câteva mii de simpatizanţi şi demnitari străini adunaţi în faţa sediului Parlamentului.
"Am organizat cele mai democratice alegeri din istoria Georgiei, iar prin acest scrutin aţi optat pentru unitatea Georgiei şi a dezvoltării sale democratice", a declarat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Opoziţia, care refuză să recunoască rezultatul oficial al scrutinului, potrivit căruia Saakaşvili a obţinut 53 la sută din voturi, urmează să organizeze în cursul zilei de duminică o manifestaţie pe un hipodrom din capitală, pentru a cere anularea rezultatului.
"Vrem să proiectăm asupra învestiturii lui Saakaşvili sfidarea naţională", a declarat liderul opoziţiei, Levan Gaceciladze, clasat pe locul secund, cu 25 la sută din voturi.
În pofida criticilor opoziţiei, care a semnalat înregistrarea de fraude electorale, rezultatele oficiale au fost recunoscute de majoritatea statelor din regiune, printre care şi Rusia, care criticase iniţial modul de desfăşurare a scrutinului.
După încheierea discursului, Saakaşvili a asistat la o paradă militară. Ceremonia de învestitură se va încheia luni, când preşedintele va participa la o ceremonie desfăşurată la catedrala ortodoxă din Bagrati, situată în vestul ţării.
Printre oaspeţii străini se numără preşedintele român Traian Băsescu şi omologul său polonez Lech Kaczynski. Ministrul de Externe Serghei Lavrov reprezintă Rusia, ale cărei relaţii cu fosta republică sovietică s-au deteriorat puternic după alegerea în 2004 a liderului prooccidental Mihail Saakaşvili, care şi-a propus integrarea ţării în NATO şi UE.
Preşedintele desemnat a declarat că doreşte ameliorarea relaţiilor cu Moscova în cursul celui de-al doilea mandat.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului