Mii de civili ucraineni au fost evacuaţi din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk
„Aproximativ 3.100 de ucraineni au fost evacuaţi din regiunile Lugansk şi Doneţk şi sunt pregătite noi transporturi. Din raţiuni de securitate, traficul feroviar a fost întrerupt pe segmentul Volnovaha-Pivdennodonbaska”, a comunicat compania feroviară JSC Ukrzaliznytsia.
Compania intenţionează să efectueze noi evacuări, în următoarele ore, din localităţile Svatovo, Rubijne şi Lysyceansk, precum şi din oraşele Kramatorsk, Mariupol şi Kostiantinivka.