Mii de egipteni cer, în piaţa Tahrir, judecarea lui Hosni Mubarak
Mii de manifestanţi au început să se reunească vineri la prânz în emblematica piaţă Tahrir din Cairo, pentru a cere ca fostul preşedinte Hosni Mubarak şi alţi membri ai regimului său să fie judecaţi.

Mii de egipteni cer, în piaţa Tahrir, judecarea lui Hosni Mubarak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această manifestaţie, denumită "Ziua proceselor şi purificării" de către organizatori, are loc la două luni după ce Mubarak a renunţat la putere, la 11 februarie, la presiunea unei revolte populare.
Deşi au loc în mod periodic manifestaţii în piaţa Tahrir de la demisia lui Mubarak şi preluarea puterii de către armată, această reuniune ar trebui să fie deosebit de importantă având în vedere apelul lansat de influenta mişcare Fraţii Musulmani.
Mubarak a fost consemnat la domiciliu în staţiunea balneară egipteană Sharm el-Sheik, pe litoralul Mării Roşii. Fostul preşedinte, soţia acestuia Suzanne şi cei doi fii ai lor, Alaa şi Gamal, şi-au văzut conturile îngheţate, în timp ce averea lor face obiectul unei anchete, dar nu au fost deferiţi justiţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Numeroşi responsabili politici şi oameni de afaceri apropiaţi clanului Mubarak sunt supuşi diverselor măsuri, printre care şi aducerea lor în faţa justiţiei până la interdicţia de părăsire a teritoriului.
Manifestanţii cer, de asemenea, măsuri mai ferme împotriva unora dintre aceştia care în prezent nu sunt îngrijoraţi sau care fac obiectul unor simple anchete.
Cu o zi înaintea acestei manifestaţii, mai multe înregistrări video au apărut pe site-ul de Internet YouTube, în care diverse persoane care se prezintă ca ofiţeri acuză Consiliul suprem al forţelor armate, căruia Mubarak i-a predat puterea, că trădează idealurile revoltei populare.
Aceste mesaje, care fac apel, de asemenea, la militari să se alăture manifestaţiei, au determinat armata să avertizeze împotriva purtării uniformei de către manifestanţi, adăugând că acest gest este pasibil de pedeapsa cu închisoarea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:49
Contractele futures pe acţiunile germane şi euro au crescut ca urmare a victoriei lui Merz
-
ieri, 23:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă