Ayman al-Zawahiri şi-a reînnoit jurământul de credinţă faţă de mollahul Omar – SITE

Publicat: 08 06. 2011, 18:34
Actualizat: 08 06. 2012, 05:30

„Ne reînnoim jurământul de credinţă faţă de emirul credincioşilor, mollahul Omar (…), pe care îl asigurăm de angajamentul nostru de a continua jihadul şi de a instaura sharia” în lumea musulmană, a declarat acesta.

Zawahiri a făcut această afirmaţie în cursul unui elogiu funebru pentru fondatorul al-Qaida, Osama ben Laden, ucis de un comando american la 2 mai, în Pakistan. Ben Laden îi jurase de asemenea credinţă mollahului Omar.

Această reînnoire a jurământului de credinţă faţă de mollahul Omar intervine în contextul în care Guvernul afgan a cerut Consiliului de Securitate al ONU, care trebuie să ia o decizie la jumătatea lui iunie, să ridice sancţiunile impuse unui număr de aproximativ 50 de responsabili talibani.

Lista Comitetului de sancţiuni împotriva al-Qaida şi a talibanilor numără în prezent 486 de persoane, dintre care 138 au legături cu talibanii, acestea fiind vizate de interdicţii de călătorie şi de blocarea activelor.