Mii de persoane evacuate în Ungaria şi alunecări de teren în Polonia, din cauza ploilor

Aproximativ 2.300 de persoane au fost evacuate în Ungaria din cauza inundaţiilor, a declarat sâmbătă pentru MTI un purtător de cuvânt al departamentului pentru gestionarea dezastrelor, în timp ce în sudul Poloniei s-au produs mai multe alunecări de teren, iar un pod s-a prăbuşit.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Mii de persoane evacuate în Ungaria şi alunecări de teren în Polonia, din cauza ploilor

Mii de persoane evacuate în Ungaria şi alunecări de teren în Polonia, din cauza ploilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Majoritatea persoanelor evacuate în Ungaria - aproximativ 2.000 de rezidenţi - au fost obligate să îşi părăsească locuinţele în nord-estul comitatului Borsod-Abauj-Zemplen, unde situaţia este critică, a declarat Tibor Dobson.

Aproximativ 12.000 de persoane, inclusiv ofiţeri de poliţie, soldaţi şi pompieri sunt implicaţi în operaţiunile de controlare a inundaţiilor, a declarat el.

Râurile Hernad, Sajo şi Bodva, care au inundat zone importante, urmează să atingă cote record în cursul zilei de sâmbătă.

Jumătate din oraşul Edeleny, cu 10.000 de locuitori, a fost inundat de Bodva, iar câteva case s-au prăbuşit. Echipele de salvare depun eforturi intese de salvare a tuturor locuitorilor, a declarat primarul Oszkar Molnar.

Felsozsolca, un oraş situat în valea râului Sajo, a fost inundat parţial. Patruzeci de familii au fost evacuate, iar alte 400 au fost informate în legătură cu această posibilite.

Inundaţiile au determinat şi întârzierea mai multor trenuri. Circulaţia feroviară a fost interzisă în unele porţiuni din nordul şi vestul Ungariei, unde au fost introduse autobuze pentru a prelua pasagerii.

Din cauza nivelului ridicat al apelor la Budapesta, muncitorii au început să construiască sâmbătă dimineaţa, un baraj din saci de nisip pentru protejarea zonelor joase ale Insulei Margareta.

În Polonia, ploile abundente din sudul ţării au determinat creşterea nivelului apelor râurilor până la cote alarmante, în timp ce alunecările de teren continuă, iar un pod s-a prăbuşit, transmite Radio Polonia în pagina electronică de sâmbătă.

Vineri după-amiază, apele umflate ale râului Poprad au condus la prăbuşirea unui pod feroviar între oraşele Nowy şi Stary Sacz, în provincia Malopolska. Legăturile feroviare între Tarnow, Muszyna, Krynica şi cu Slovacia au fost anulate ca urmare a acestui incident.

Potrivit serviciilor de pompieri, la Nowy Sacz, alte două poduri peste râul Dunajec sunt în pericol să se prăbuşească şi au fost închise, fiind permis doar traficul pietonal.

Pe de altă parte, ploile au condus şi la producerea unor alunecări de teren. Prima a fost anunţată în Lanckorona, la sud de Cracovia, în timp ce în provincia Podkarpacie din sud-estul ţării au fost semnalate până la 1.300 de alunecări de teren, 500 de persoane fiind evacuate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici