Mii de turişti europeni, repatriaţi din Tunisia din cauza revoltelor

Redeschiderea aeroporturilor tunisiene permite repatrierea, la acest sfârşit de săptămână, a câtorva mii de turişti europeni blocaţi în această ţară, din cauza problemelor logistice, legate în special de menţinerea interdicţiilor de circulaţie.

Urmărește
61 afișări
Imaginea articolului Mii de turişti europeni, repatriaţi din Tunisia din cauza revoltelor

Mii de turişti europeni, repatriaţi din Tunisia din cauza revoltelor (Imagine: Mediafax Foto)

În Germania, Marea Britanie sau Belgia, principalele agenţii de turism estimau sâmbătă că vor putea repatria mare parte din clienţii lor până la sfârşitul săptămânii.

În Franţa, o ţară care trimite în mod tradiţional grupuri mari de turişti în Tunisia, agenţiile estimau că repatrierea lor se va întinde pe mai multe zile.

Pentru toate agenţiile principala problemă este găsirea de avioane suplimentare pentru a asigura repatrierea anticipată a tuturor turiştilor, în afară de zborurile de întoarcere prevăzute.

Aproximativ 5.000 de turişti au fost repatriaţi sâmbătă în GERMANIA, dintre care 1.000 de grupul TUI, cu plecare de pe aeroporturile Monastir şi Djerba.

Vor fi efectuate zboruri speciale operate de companiile germană TUIFly şi tunisiană Nouvelair.

Rewe Touristik a anunţat, de asemenea, repatrierea celor 2.100 de clienţi ai săi, în timp ce Thomas Cook Germania prevedea aducerea în ţară a 1.800 de turişit. Opt zboruri speciale erau prevăzute pentru sâmbătă după-amiază.

Thomas Cook a fost primul operator german care a recurs la repatrieri, evacuând vineri seara circa 230 de turişti.

În MAREA BRITANIE, majoritatea turiştilor urmau a fi repatriaţi sâmbătă seara, în timp ce 1.500 s-au întors deja vineri.

ABTA, asociaţia britanică a tour-operatorilor, susţine că nu deţine cifre exacte privind numărul turiştilor britanici blocaţi în Tunisia, dar estimează că aceştia sunt între 2.000 şi 3.000 de persoane. Acest număr "scade din oră în oră", a adăugat aceasta.

În BELGIA, agenţiile cred că vor putea aduce în ţară circa 1.400 de clienţi la acest sfârşit de săptămână, dintre care 1.000 cu compania Jetair. Un al treilea avion urma să plece sâmbătă seara din Djerba. Alte trei zboruri sunt programate duminică pentru repatrierea ultimilor turişti. Thomas Cook Belgia intenţionează să aducă 360 de persoane la Bruxelles, după ce vineri a adus 180.

În ELVEŢIA, Kuoni susţine că nu are nevoie de alte zboruri în afara celor patru deja programate, pentru repatrierea celor 230 de clienţi ai săi.

În FRANŢA, Asociaţia tour-operatorilor este mai puţin optimistă decât numeroase alte astfel de asociaţii europene.

Având în vedere "constrângerile puternice" legate de interdicţiile de circulaţie aflate în vigoare în Tunisia şi de dificultatea de a găsi avioane şi echipaje, aceasta consideră că nu va fi posibil să repatrieze toţi francezii la acest sfârşit de săptămână. Operaţiunile "se vor întinde în mod sigur pe zilele următoare".

Thomas Cook Franţa a prevăzut totuşi, "dacă totul se petrece bine", să repatrieze 700 de clienţi până duminică seara, graţie celor două curse prevăzute iniţial, dar şi zborurilor închiriate.

Un grup de 34 de turişti din POLONIA, care urmau să fie repatriaţi sâmbătă din Tunisia, au rămas blocaţi deoarece avionul lor nu a primit autorizaţia de a ateriza la Monastir. "Din nefericire, compania care organizează zborul nu a primit autorizaţia de a ateriza pe unul dintre cele două aeroporturi din Monastir, unde am fi putut să ne transportăm clienţii în siguranţă", a declarat Piotr Zawistowski, directorul agenţiei Triada, pentru TVN24.

Turiştii polonezi, care se află în regiunea Monastir şi în insula Djerba, vor putea să plece probabil luni, a adăugat el.

În aşteptare, toate agenţiile de turism şi-au suspendat plecările până luni cel puţin. În cazul unora dintre ele, suspendarea este valabilă până la 24 ianuarie.

Majoritatea au propus amânarea vacanţelor în această ţară pentru o altă dată sau o altă destinaţie. Unele dintre ele au propus chiar rambursarea sejurului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici