- Home
- Externe
- TORONTO, (20.01.2020, 18:25)
- Departamentul Economic
Milioane de oameni mor de foame într-o ţară prosperă, în care mulţi români emigrează
Este mai probabil să moară timpuriu canadienii care nu îşi pot permite mese regulate, potrivit unui studiu publicat luni, care arată că oamenii mor de foame chiar şi în ţările bogate, informează Reuters.
Urmărește
33596 afișări
Milioane de oameni mor de foame într-o ţară prosperă, în care mulţi români emigrează
Studiul realizat pe mai bine de jumătate de milion de adulţi din Canada a arătat că foamea este legată de creşterea ratei mortalităţii, din toate cauzele de deces, cu excepţia cancerului.
Dar bolile infecţioase, rănile involuntare şi sinuciderea sunt de două ori mai probabil să îi omoare pe cei care se confruntă cu probleme grave de a-şi procura suficientă mâncare, spre deosebire de cei care nu se lovesc de o asemenea situaţie, susţine studiul publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale din Canada.
„E ca şi cum am găsit cauze din ţări de lumea a treia într-un stat de lumea întâi”, a declarat, pentru Thomson Reuters Foundation, principalul autor al studiului Fei Men, cercetător la Universitatea din Toronto.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
Poliţiştii protestează în toată ţara. Unii donează sânge în loc să meargă la muncă
-
Donald Trump anunţă că se va întâlni „foarte repede” cu Putin după preluarea mandatului la Casa Albă
-
Românii au încheiat anul 2024 cu o inflaţie anuală de 5,1%
„Persoanele cu grija procurării mâncării din Canada se confruntă cu probleme precum infecţiile şi intoxicaţie cu droguri, situaţii care ne-am aştepta să apară în ţările în curs de dezvoltare. Rezultate sunt destul de şocante şi pentru noi. Într-un stat atât de dezvoltat precum Canada, grija hranei încă poate cauza decese”, a explicat Fei Men.
Peste 4 milioane de persoane din Canda se luptă să facă rost de mâncare suficientă, arată datele oficiale, o problemă care variază de la rămânerea fără mâncare sau săritul peste mese pentru a ajunge la un compromis între cantitate şi calitate.
A nu avea suficientă hrană duce la „pierdere materială şi epuizare psihologică” care la rândul lor se transformă în malnutriţie. De asemenea, aceşti oameni sunt mai puţin capabili să gestioneze condiţiile cronice, a adăugat Men în interviul telefonic.
„Dacă au diabet, sunt mai predispuşi să nu reacţioneze la tratament şi pastile, deci ar putea fi un efect mai mare şi mai dăunător asupra acestor oameni”, a explicat Fei Men.
Un studiu din 2019 care analiza relaţia între foame şi mortalitate în rândul adulţilor din SUA a avut rezultate similare în sensul în care lipsa hranei era o cauză a decesului.
La nivel global, peste două miliarde oameni nu au acces la mâncare sănătoasă adecvată, ceea ce le pune sănătatea în pericol, inclusiv 8% dintre oamenii din America de Nord şi Europa, potrivit celor mai recente date ale Naţiunilor Unite.
Cercetătorii studiului din Canada au analizat date strânse de la peste jumătate de milion de adulţi, din care 25.000 au murit înainte de vârsta de 82 de ani. Descoperirile arată că lucrătorii în sănătate publică ar trebui să ia în calcul accesul adecvat al oamenilor la mâncare în tratarea bolilor şi rănilor, conchid autorii cercetării.
Foto: Pixabay
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum afectează muzica modul în care iubești? Ana Maria Ambrosă, psiholog: „Muzica reflectă adesea trăsături de personalitate”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe