Militanţi ai grupurilor teroriste ar putea recruta imigranţi în moschei fundamentaliste din Germania

Publicat: 30 11. 2015, 16:34
Actualizat: 29 10. 2021, 11:11

Din ce în ce mai mulţi refugiaţi ajunşi în Gemania participă la slujbe religioase în moschei, unde sunt recrutaţi de activişti fundamentalişti.

Potrivit şefilor serviciilor de securitate germane, au fost semnalate deja peste 100 de cazuri în care militanţi islamişti au încercat să recruteze imigranţi extracomunitari, oferindu-le alimente, adăpost şi copii ale Coranului.

„Militanţii se oferă iniţial să îi ajute pe imigranţi să îşi practice religia. Activităţile islamiste apar ulterior, dar acestea sunt scopul”, afirmă Torsten Voss, un oficial din cadrul Agenţiei germane pentru Securitatea Internă.

„Mă tem că sentimentele antiamericane, antiisraeliene şi antisemitismul vor fi în creştere”, avertizează Malte Lehming, analist la publicaţia Der Tagesspiegel.

În Germania ar urma să ajungă anul acesta între un milion şi 1,5 milioane de imigranţi provenind din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii. Autorităţile se tem că printre imigranţi s-ar putea infiltra membri ai unor organizaţii teroriste precum Stat Islamic sau Al-Qaida.