- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Militari francezi, expuşi intenţionat unor teste nucleare efectuate în anii '60
Mai mulţi militari au fost expuşi în mod deliberat unor teste nucleare efectuate de Franţa în anii '60 în Algeria, pentru "a studia efectele (...) produse la om de arma atomică", potrivit unui raport militar, din care cotidianul Le Parisien a publicat marţi extrase.
Militari francezi, expuşi intenţionat unor teste nucleare efectuate în anii '60 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acest "raport confidenţial" intitulat "Geneza organizării şi experimentelor în Sahara" ar fi fost redactat "de unul sau mai mulţi militari anonimi" şi "ar data din 1998", după abandonarea definitivă a testelor, scrie Le Parisien/Aujourd'hui en France.
Un extras, reprodus în facsimil de către ziar, se referă la "Şoarecele săritor verde", numele ultimului tir atmosferic din 25 aprilie 1961. Acest experiment "urma să permită studierea efectelor fiziologice şi psihololgice produse asupra omului de arma atomică, pentru a obţine elementele necesare pregătirii fizice şi formării morale a combatantului modern", se arată în raport.
Potrivit cotidianului, ministrul francez al Apărării, Herve Morin, a declarat că nu cunoaşte acest raport.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mii de protestatari formează un lanț uman în Georgia înaintea schimbării de putere. Salome Zourabichvili refuză demisia
-
Telegram blochează accesul la canalele media de stat din Rusia în mai multe ţări din UE
-
Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
Amintind adoptarea, la 22 decembrie 2009, a unei legi privind indemnizarea victimelor testelor nucleare, el a precizat că a "cerut serviciilor (sale) «să deschidă dulapurile», pentru ca fiecare persoană care se consideră victimă a testelor să poată cunoaşte starea sa dozimetrică sau elemente de dozimetrie de ambianţă".
"Luând în considerare acest lucru, dozele primite în timpul acestor teste au fost foarte slabe", a menţionat el.
Franţa a efectuat 210 tiruri, de la primul efectuat în Sahara în 1960, până la ultimul experiment din 1996, în Polinezia franceză. Mii de veterani ai testelor nucleare, convinşi să au fost contaminaţi cu radiaţii, se luptă pentru a li se recunoaşte prejudiciul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO