Prima pagină » Știri externe » Militari şi avioane americane vor asigura securitatea summitului NATO

Militari şi avioane americane vor asigura securitatea summitului NATO

Aproximativ 500 de soldaţi americani şi 18 avioane militare urmează să sosească în Bulgaria, având ca misiune patrularea spaţiului aerian al capitalei României în cursul summitului NATO din perioada 2-4 aprilie, relatează site-ul Novinite.com
Militari şi avioane americane vor asigura securitatea summitului NATO
20 mart. 2008, 14:10, Știri externe

Guvernul bulgar a decis joi, în cadrul şedinţei săptămânale, să permită staţionarea noului contingent american în Bulgaria până la 22 aprilie.

Trupele şi echipamentul american vor participa la acţiunile de securizare a summitului NATO în perioada 31 martie-6 aprilie.

Avioanele vor putea survola, ateriza şi realimenta pe teritoriul Bulgariei şi efectua orice tip de activitate de natură logistică, legată de summitul NATO.