Prima pagină » Știri externe » Militarii ruşi care s-au retras din Herson n-au plecat cu mâna goală: au furat obiecte de artă

Militarii ruşi care s-au retras din Herson n-au plecat cu mâna goală: au furat obiecte de artă

Trupele ruseşti au luat obiecte de artă din regiunea Herson, susţin reprezentanţii armatei ucrainene.
Militarii ruşi care s-au retras din Herson n-au plecat cu mâna goală: au furat obiecte de artă

Trupele ruseşti care s-au retras din Herson au luat opere de artă de la instituţii culturale din regiune, dar şi obiecte sanitare, pe care le-au transferat în teritoriile ocupate de Rusia, a anunţat sâmbătă armata ucraineană, potrivit CNN.

„Potrivit informaţiilor noastre, ruşii au luat bunuri de la Muzeul de Artă din Herson care poartă numele (pictorului ucrainean) Oleksiy Shovkunenko. Muzeul are, de asemenea, o filială în Nova Kakhovka”, a declarat Centrul Naţional de Rezistenţă din Ucraina.

Printre colecţiile din fondul muzeului se numără icoane din secolul al XVII-lea până la începutul secolului al XX-lea, artă ucraineană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea şi lucrări ale unor artişti moderni, a precizat NRC.

„În total, aproape 15.000 de piese de artă au fost scoase din fondul muzeului şi din alte instituţii culturale din regiunea Herson. Dar nu numai valorile culturale au fost luate de ocupanţi. Ruşii, conform tradiţiei, au furat obiecte sanitare, inclusiv toalete şi aparate de uz casnic”, a precizat NRC.