Miliţiile şiite irakiene au anunţat lansarea unei ofensive pentru „eliberarea provinciei Al-Anbar”
Ahmed al-Assadi, un purtător de cuvânt al miliţiilor şiite irakiene, a precizat, în timpul unei conferinţe de presă transmise de televiziunea de stat, că operaţiunea, denumită „Labeik ya Hussein”, va fi coordonată Hachid Chaabi (Comitetele pentru mobilizarea populaţiei).
„Operaţiunea Labeik ya Hussein este coordonată de Hachid Chaabi în cooperare şi coordonare cu forţele armate” guvernamentale, a precizat al-Assadi.
„Credem că eliberarea (oraşului) Ramadi nu va mai dura mult timp”, a adăugat el.
Miliţiile şiite şi armata irakiană au lansat sâmbătă o contraofensivă pentru recucerirea oraşului Ramadi, reşedinţa provinciei Al-Anbar, cucerită la 17 mai de către jihadiştii din cadrul SI.
Premierul irakian Haider al-Abadi a promis că recucerirea oraşului Ramadi este o chestiune de zile.
Însă, în pofida acestei contraofensive, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a acuzat duminică armata irakiană de lipsă de voinţă în lupta împotriva jihadiştilor din cadrul SI.
„Se pare că forţele irakiene pur şi simplu nu au arătat voinţă de luptă”, a declarat Carter într-un interviu pentru CNN.
Şeful Pentagonului a fost „prost informat”, a reacţionat imediat al-Abadi.
În contextul acestei dispute verbale, vicepreşedintele american Joe Biden l-a sunat luni pe şeful Guvernului irakian pentru a-l asigura în legătură cu sprijinul Washingtonului în lupta împotriva SI şi pentru a saluta „curajul” forţelor irakiene.
Cu toate acestea, Pentagonul şi-a continuat tirul de critici marţi, apreciind că denumirea aleasă pentru contraofensiva vizând recucerirea provinciei Al-Anbar nu este una fericită şi nu va ajuta miliţiile şiite.
Expresia „Labeik ya Hussein” (răspund chemării tale, Hussein) are o conotaţie profund religioasă, referindu-se la ajutorul cerut de imamul Hussein pentru lupta de la Karbala, în 680. Hussein a murit în timpul acestei bătălii, pe care şiiţii o comemorează în fiecare an prin doliul de Ashura.