- Home
- Externe
- LONDRA, (06.04.2015, 08:28)
- Valentin Vidu - Mediafax
Milos Zeman îi interzice ambasadorului SUA accesul în sediul preşedinţiei Cehiei
Şeful statului ceh Milos Zeman a declarat că ambasadorul Statelor Unite Andrew Schapiro nu este binevenit la Castelul Praga, reşedinţa preşedinţiei, scrie presa citată de BBC News online.

Milos Zeman îi interzice ambasadorului SUA accesul în sediul preşedinţiei Cehiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Zeman a făcut anunţul în urma unor declaraţii ale lui Schapiro pe care le consideră critice la adresa deciziei sale de a participa la evenimentele prin care Moscova urmează să marcheze sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
O serie de lideri ai lumii boicotează ceremonia din cauza rolulu Rusiei în conflictul din Ucraina. Zeman este considerat favorabil Rusiei în această privinţă.
Ambasadorul Schapiro a "depăşit limitele" criticând decizia de a participa, în mai, la ceremoniile de la Moscova, a afirmat Zeman, citat de portalul Parlamentni Listy.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Din această cauză, "uşile castelului îi sunt închise" lui Schapiro, a continuat şeful statului. "Nu-mi pot imagina ca ambasadorul ceh de la Washington să-l sfătuiască pe preşedintele american unde să se ducă. Iar eu nu voi permite niciunui ambasador să aibă vreun cuvânt de spus despre planurile mele de călătorie", a subliniat el.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a încercat, ulterior, să minimalizeze importanţa comentariilor lui Zeman, afirmând că Schapiro poate să participe la evenimentele sociale de la Castel.
Schapiro a declarat în martie, potrivit presei cehe, că "ar fi ciudat" ca preşedintele ceh să fie singurul om de stat din UE pe podiumul din Piaţa Roşie.
Ambasada Statelor Unite a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Zeman.
Zeman este cunoscut pentru opiniile sale tranşante cu privire la o serie de subiecte, adesea în contradicţie cu cele ale Guvernului condus de către social-democraţi. Postul de şef al statului ceh este o funcţie mai degrabă onorifică, însă Zeman a fost primul preşedinte ales în mod direct, în 2013.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe