Mine antipersonal pentru grădina de zarzavaturi

Publicat: 12 02. 2010, 13:58
Actualizat: 06 11. 2012, 12:35

Alexandr Skopinţev a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, potrivit unui comunicat al parchetului din regiunea Primoria din vestul Rusiei.

În iulie 2009, acest cetăţean a fabricat trei dispozitive explozive în garajul personal, pe care le-a plantat ulterior în grădina de zarzavaturi.

„În timpul procesului, Alexandr Skopinţev a declarat că a fabricat aceste mine pentru a-şi apăra grădina de zarzavaturi de atacurile hoţilor”, afirmă procuratura rusă.

Poliţia rusă l-a arestat pe acest agricultor după ce un bărbat, care a călcat peste una dintre aceste mine, a fost rănit în urma exploziei, informează o sursă din parchetul local, citată de agenţia de presă Ria Novosti.