Ministerul iranian al Culturii emite o directivă ce interzice tunsorile „decadente” la bărbaţi
Nu se ştie deocamdată cum vor asigura autorităţile iraniene implementarea noilor norme în frizeriile din întreaga ţară. Nader Talebzadeh, un cunoscut producător de filme de la Teheran, a apreciat că probabil „părinţii vor fi cei care vor asigura această implementare, în cea mai mare parte a cazurilor”.
Ţinta principală a directivei o constituie tunsorile scurte, cu ţepi, asociate cu tinerii rebeli, aflaţi sub influenţa culturii occidentale. Acest stil a putut fi observat la numeroşi tineri care au participat la protestele postelectorale de anul trecut din Iran.
Înfăţişarea tinerilor s-a aflat mult timp în vizorul autorităţilor iraniene. Prin lege, femeile trebuie să îşi acopere capul şi trupul. Bărbaţii sunt încurajaţi să poarte barbă – semn al credinţei -, sunt descurajaţi să poarte cravată – prea neautohton -, şi, în prezent, le este interzis să se tundă într-un stil modern – care este considerat prea subversiv.